CRITICUL

Și codrul și marea și norul
Și dragostea-n versuri s-au spus.
La ce să mai cânți? Poezia
Rămâne un soare apus.

Din tainele firii eterne
Nimic n-a rămas nedescris:
În vrafuri de tomuri celebre
A lumii splendoare s-a-nchis.

Cetește, admiră mai bine
Pe cei ce-au vibrat înainte,
Căci tot ce voiești a ne spune
S-au spus în eterne cuvinte.

POETUL

Și dacă de veacuri șoptește,
Prin codri vrăjind călătorul,
De-acuma, prin crânguri în floare,
Ca piatra să tacă izvorul?

Și-n undele lui când răsfrânge
Al nopților cer înstelat,
Să nu ne mai spună în taină
Ce altele ieri au cântat?

CRITICUL

Poeme cu valuri și stele
Atâta-s de vechi pentru noi!

POETUL

Și luna și marea par nouă
În fața privirilor noi.

CRITICUL

Puțini veți găsi împrejuru-ți
S-asculte cântările tale
În care roșește amurgul
Și floarea se-mbracă-n petale.

POETUL

Acei ce au inimi în piepturi,
Sub flori cunoscute și stele,
În valuri și raze de lună
Găsi-vor simțirile mele.

Și fără ca nimeni s-asculte,
Nu cântă pădurea de brazi?
Eu scriu pentru ochii de mâne,
Și nu pentru orbii de azi.

CRITICUL

Pe lumea aceasta, eterne
Nici piatra, nici bronzul nu sunt:
Topi-se-vor toate când focul
Va arde și cer, și pământ.

Atunci, manuscrisele tale,
Pământul, și marea, și luna,
Luate-n vârtejul pieirii,
S-or face cu pulberea una.

O clipă-ncălzește mulțimea;
Vorbește-i clipitei de azi;
Ne cântă simțirea de-acuma,
Nu luna pe vârfuri de brazi.

Ne toarnă în versuri aprinse
Blesteme scrâșnind printre dinți;
Descrie-ne trupul bacantei,
Stârnește bolnave dorinți!

Te lasă de versuri eterne
În marmură! Scrie pe lut,
Și gloria ta va fi mare:
E totul să placi un minut.

POETUL

De nu mai rămâne nici urmă,
Ce-mi pasă de gloria clipei?
Dar viața, dând pulberii viață,
Și-avântul de flăcări aripei,

Aceea ce-mi dete poruncă
Să fiu, să vibrez de uimire
În fața naturii mărețe,
Izvor nesecat de simțire,

Tot Ea poruncitu-mi-a tainic
Frumosul în versuri să-l cânt!
Iar dacă vreodată zdrobi-va
Și ceruri, și mări, și pământ,

Ea singură-n minte purta-va,
În orele-acele supreme,
Aduceri-aminte din veacuri:
Statui, simfonii și poeme.

Și nimeni nu poate să știe
Ce nou, fermecat univers,
Ce lumi fericite de-a pururi,
Ce rai va crea dintr-un vers.