motto: "pîinea noastră cea spre ființa..." (Evanghelia după Matei)

șterg
masa
pun masa
firimituri de pâine uscată
rămân mereu într-un colț de fereastră
vin păsări mari albe îmi ciugulesc din palmă

BÃ
să nu uitați de r.a.t.ă.
zicea biata mama
iar noi știam că e ziua aceea
luam cărucioru'
sania
(după caz) și pe fratimiu și dam fuga

pâine
în sat
la păcala făgețelului
mâncau oamenii numai de sărbători
și eu
am prins câteva

începeau de la săvinești onești brașov
chiscani sau ploiești
pe unde tata construia de zor socialismu’
și se terminau undeva dincoace
pe valea vezii
la deal

vară
sau iarnă
lângă magazinu' lu' nea mărin găzaru'
pe toloacă
femei copii și bătrâni
așteptam cu toții
grămadă

pentru noi
orele treceau repede sugrumate de joacă
când limba mică pe cer arăta ceasu' acela roșu
mare
rotund
coborând alene peste sat
spre apus
în picioare
V E N E A...

r.a.t.a.
cu sacii călare
deasupra
urca greu printre păduri și dealuri
mugind îndelung
ca o vacă spre casă vițelu' seara cu ugerul plin
curând pe uliță râuri întregi de neamuri

doamne
de la cuceanca la bădărău
de la hârsu la noroia peste vale
dincolo de troiță
nici o pâine din lume oricât de albă
nu aduna la un loc atâtea guri

mică
rotundă
neagră și tare dulce
în saci de cânepă cu etichetă albă
scrisă în grabă cu un creion chimic pe burtă
cobora de Paști și de Crăciun direct la noi în stație!