Sunt într-o curte,
Cu topogane,
Leagăne,
Balansoare,
Stând pe-o bancă,
Ea e tare udă,
De ce oare !?
De la roua depusă,
Chiar azi dimineață,
Și privind în jurul meu,
Zăresc copaci cheli,
Fără vreo frunză,
Ele sunt pe jos,
Multe și uscate,
Unele par colorate,
Sunt frumoase.

În dreapta mea,
Este un bloc gri,
Cred că-i de zece etaje,
Mă uit-n spatele meu,
Se auzea ceva,
Cine crezi că era ?
O babă de șaizeci și ceva de ani,
Era îmbrăcată în negru,
Mîinile îi erau ocupate,
Cu sacoșile pline,
Cu verdeață de la piață.

Parcă începe să se lase ceața,
Frigul parcă se așterne,
Vîntul șuietă ușor,
Îl simt la nasul meu,
Zăresc în depărtare,
O fată tare frumoasă,
O ținea pe-a ei bunică de subraț,
Se duceau la dinspensar,
Deoarece, el era în fața mea,
Dar cei tare, văd ceva...
Este mașina de gunoi,
Lua gunoiul în mașină,
Și se aude o persoană vorbind,
Mă uit în dreapta mea,
Absolut nimic !
Mă uit în spatele meu,
Absolut nimic !
Dar cînd mă uit în partea stîngă,
La doi metrii îndepărtare,
Văd un boșorog nebun,
Am văzut că, vorbea de unul singur,
Și vorbea și din umeri el dădea,
Parcă se certa cu cineva,
Amuzant, dar nu-i de râs,
Cred că, era tare bolnav.

Simt miros de ceva,
Cred că, era miros de fum,
O frunză mică cade-n fața mea,
Eu ca prostul m-am speriat,
Dacă mă vedea cineva,
Uite-l și pe ăla, a luat-o razna,
Dar mă uit în stînga mea,
Și aici era un bloc gri,
Frumos nu am ce spune,
Balcoanele apartamentelor era mari,
Dar văd un bărbat de vreo...
Cred că, de patruzeci și ceva de ani,
El intră în bloc tare grăbit,
Aud alarma unei mașini,
În spatele meu din îndepărtare,
Aud lătratul unui câine,
De parcă era lângă mine,
Începe de a-mi fie frig,
Sunt subțire îmbrăcat,
Parcul este tare pustiu,
Doar și frunzele, ce sunt aici...
Îmi vine să mă dau în leagăn,
Sunt mare și îmi este tare frică,
Poliția să nu vină și să mă amendeze,
Mie frică, de parcă aș fii un puștan.
Am văzut într-o mașină tare frumoasă,
Ce marcă era mașina, habar nu am,
Nu mă pricep la așa ceva,
Sunt praf de pe pământ.
Pe cărarea din stânga mea,
Zăresc oameni care trec, o mulțime,
Doar zece ori douăzeci, nu știu sigur,
Nasul mi-a înghețat de frig.

Fata aceea frumoasă, o revăd,
Din nou cu a sa bunică de subraț,
S-a oprit de-ai da să bea apă,
După aceea cele două merg,
Am auzit un miorlăit de pisică,
Nu am putut s-o văd, ce rău îmi pare,
Pe cărare văd un om în vârstă,
Cu multe sticle goale în ale sale mâini,
Cele de apă plată la cinci litrii.
Ce-o face cu ele !?
Îmi spuneam eu în gând.
În copacul de lângă mine,
Aud ceva, dar nu-mi pot da seama,
Cred că era o ciocănitoare,
Care ciocănea în acest umlil chel copac.
Mă uit la ceas,
Este ora nouă și cinci minute,
De dimineață, care-i foarte friguroasă,
Doar este toamnă și e normal,
La ce mă puteam aștepta ?
Să fie cald, cum este și vara,
Oricum nu-mi place acest anotimp,
Anotimpul vara este foarte călduros, fierbinte,
Acum știu c-o să vină iarna,
Crăciunul în care se apropie,
Cu pași repezi și urmează a ne bate la ușă,
Și mai ales, fulgii de nea ( zăpada ).

Mă șterg la nas,
Deoarece îmi curge,
Nu nasul, mucozitățile lichide.
O doamnă cu ochelari de soare,
Blondă cu părul scurt,
Având pe ea o geacă de piele,
De culoare neagră.
O geantă care cred că, era crem,
M-a întrebat:
„ Știți cumva vreun magazin prin zonă ? „
Eu i-am răspuns:
„ Este mai în față „
N-am mințit-o, dar este adevărat.
O doamnă intră în parc vorbind la telefon,
Și am înțeles s-o ia din leagăn.
Waw ! Se dă-n leagăn...?
Mă rog, poate am-nțeles eu greșit,
Poate a zis s-o ia din parc.
Acum stă pe bancă,
Pe cărarea misterioasă din stânga mea,
Trece o doamnă care șchiopăta,
Se ține la braț cu fiica ei adolescentă,
Era draguță, fața nu i-am vărut-o..
Dupa profil din spate am analizat-o pe ea,
Era în blugi și o bluză de trening verde.

Mi-am pus gluga pe cap,
Îmi este frig și mâinile mi-au înghețat.
Văd un porumbel frumos și alb.
Dintr-un bloc, cel de lângă cărare,
Iese un băiat de vrea douăzeci de ani,
Ca să aproximez așa, așa cred.
Având un hanorac alb cu dungi negre pe el,
Dar avea în a sa mână o țigară.
Doamna aceea se ridică după bancă,
Trece pe lângă mine și râde,
Oare de ce? De ce râdea ?
Aștept să se facă ora zece,
Să mă duc acasă la căldură,
În spatele meu, aud motorul unei mașini,
Întorc capul să văd cine era,
La volan era un bărbat și femeia sa aștepta să urce,
Se urcă și mașina a plecat.
Privesc cerul care-mi arată soarele ascuns,
Mă uit-n jos și văd o mașină neagră,
Nu știu ce marcă este, dar numărul era...
Stai să-mi amintesc. B 91 NLC.
Degetele mi-au înghețat,
Și suflu să le încălzesc.
Lacrimile-mi curg pe obraz agale,
Pe-a mea față tare frumoasă.
Văd că în locul amenajat pentru câini,
Zăresc un țigan cu un sac în mână,
Observ că, el căuta ceva pe acolo,
Ce poate lua, căcăreți de animal ?
Avea o șapcă albastră pe cap,
Am văzut că, a luat ceva de pe jos,
Și frumos a băgat în acel sac,
Ciudat...! Nu am ce comenta !
Sincer m-a lăsat fără cuvinte,
Am crezut că le-am văzut pe toate,
Asta este: „ Vai de mama noastră ! „

Mă uit din nou la ceas,
Ceasul îmi arată că este...
Nouă și treizeci și două de minute.
Lângă picioarele mele,
Sunt trei trabucuri de țigară,
Încerc să văd ce poate fi...
Este țigări Kent scurt,
Nu fumez, nu mă pricep,
Dar de la cei care fumează învăț,
Chiar dacă nu fumez, măcar să știu.
Picioarele mi-au amorțit,
La fel și corpul, de la frig.
Banca este portocalie.
Mă gândesc să mă pregătesc să plec,
S-o sun pe mama,
Să-i spun că, vin acasă,
Și povestea că, m-am întâlnit cu tata,
Înainte de-a veni în parc.
Trebuie să mă duc la magazin,
Să cumpăr niște lucruri nesemnificative,
Soarele a ieșit dintre nori,
Bate direct în mine și este bine.
Văd cinci porumbei pe jos,
Căutând să mănânce.

Mă uit din nou la ceas,
Este nouă și patruzeci și unu de minute,
Mă pregătesc să plec,
Sau să mai stau puțin pe bancă ?
Ceea portocalie din parc.
De plictiseală, îmi vine să cânt,
Melodia lui Michael Jackson,
Smotch Criminal.
Ador melodia asta și altele.
Dar încerc să mă abțin,
Să nu par un om nebun,
Care nu are habar de ceea ce face,
Porumbei gata, au plecat, au zburat,
Ce bine-i soarele bate drept în mine,
Mai pot sta să mă încălzesc.
Pe cărare văd două femei cu un cărucior,
Una dintre ele ține un copil în brațe,
Și cealaltă duce căruțul cu un alt copil.
Din îndepărtare aud ceva,
O țigancă, sigur era o țigancă,
Deoarece cu glas voios tare striga:
„ Fiare vechi cumpărăm ! ).
Am început să sughit, oare de ce ?
M-am ridicat după bancă,
Spre a pleca acasă.

( 2010, 12 noiembrie )