Poate că tu ești aceea,
fata din gând, fata din vis,
fata care l-a proscris
pe cel ce a inventat ideea
de cer, de lună, de șoapte
și a plăsmuit femeia
singur, într-o noapte
de mai, printre flori de căpșuni.
Poate ești chiar himera
cerșită de nebuni
nopților făr-de stăpâni.
tu ești fantasmă, efemeră
adiere de vânt, ești visul
cu care ai subjugat o tera
zdrobind apoi, pe învinsul
tău, cu aspră-ți nepăsare.
Sau Sânziană ești, poate-
poate izul vechilor povești,
smulse bolților cerești
de lunatici cu capete sparte.
sirena ieșită din valuri
să cheme marinarii departe,
morgana vechilor baluri
sau doar, otrava din pocal.
Cine știe? Poate!