Mă tăvăleam cu tine prin ierburile-nalte
Feriți de ochii lumii și singuri amândoi
Acolo lângă râul care duce departe
În valurile-i limpezi tot patosul din noi

Stăteam întins sub cerul cu norii albicioși
Care-ascundeau vremelnic lucirea de la soare
Privind cu lăcomie la sânii tăi frumoși
Ce tresăltau la pieptu-ți de-atâta nerăbdare

Ne ocroteau arbuștii cu frunza lor cea deasă
Care păreau străjerii acestui colț de rai
Când mă țineai pe brațe nespus de grațioasă
Cu gura-ntredeschisă sărutul să mi-l dai

Cu susurul ei apa care curgea mereu
Acoperea complice șoaptele de iubire
Ce le rosteam într-una vrăjit de chipul tău
Pe care-l sărutasem năuc de fericire

Și când stăteam alături pe pat de albăstrele
Iar florile din iarbă ți se-mpleteau în păr
Ne mângâia sub soare o pală de-adiere
A unui vânt de vară pe-acolo călător