cocardă neagră cu tricolor, panglică neagră pe inimă neagră,
glas amuțit cînd oamenii așteptau glasul să-i mîntuie,
pierderea e grea, prietene.
niște pitici cocoțați pe coline, alți pitici adunînd țărîna
cu lopeți, unii cu palmele.
așa manifest pentru așa popor, rușine mîncătorilor de baliverne,
ascultacilor de bîrfe și bîrfitorilor rușine!
a fost o dată ca niciodată, va mai fi cînd se va povesti!
a fost odată un om cu lacrimi în ochi cît pentru o mie de ochi,
cu vorbe de înălțare cît pentru o înălțare adevărată,
au fost urechi cît o nație de poeți, (astăzi ne numesc la mișto cocalarii).
da, sîntem poeți cum patria e o poezie romantică,
da, sîntem poeți cum dulceața pe pîinea cuptorului,
drumurile cu praf se acoperă, urmele amitirilor,
și nimeni nu poate numi șoimul sau vulturul
cioară!
drapelul în bernă pentru un veac, cum drapelul în bernă a stat anul ăsta
mai mult de un an!
coatele încă fac drum, coatele se tocesc, coatelor pauză și cotitorilor!
astăzi se aprind lumînări,
vieru întinde brațele și tatiana.