„ Foaie dulce, foaie acră,
De iubirea noastră sacră,
Nici un liberal nu ne desparte,
Iubirea noastră e aparte,
Scrisă într-o carte eternă,
Cu litere de lucernă „

Toamna ce a venit, iar vara tocmai a plecat
repede și criticat.
Pomii par ca de crăciun și frunzele sunt globulețele
ce seamănă ca stelele.
Afară-i noapte și genele mi-s obosite,
Care-mi redă o anumite personalitate,
Înmoi stiloul în călimara de cerneală,
Pe fila parfumată în a sa rânduială.

Pentru a-ți scrie această scrisoare în pripeală,
Ați așterne cuvinte de dor și-o mică bănuială,
Cu amintirea dulce în a noastră rânduială,
Și cu timp a ne face a noastră orânduială.
Că, ești cu băietul acela două case mai încolo,
Sper, că acestă bănuială nu-i adevărată, acolo
În aceea mahala și simt că încă sunt iubirea ta,
Și amintește-ți că, de mine nu ești uitată.
Ascult la radio aceste bazagonii de acești liberali,
Acești politiceni fără simț și cu multe boli,
Liberatea de-a spune ceea ce simțim noi,
Și de caracterul meu de-a mă binevoi.
Despre toată, politica cu puncte diavolești,
Cu osteneala și răbdarea o să găsești,
Patima inimii care le aștern pe hârtie,
Cu gândul la tine și planul ce mi-l croiesc,
A mă căsătorii cu tine să fie pur românesc,
Și puțin din acele basme cu tinerețe fără bătrânețe,
Și puțin cum te-ai visat de-a fii mireasă de frumusețe,
Vremea prețioasă trece ca ceasul vechi de pe birou,
Și valoros ca aurul sufletului a unui mare erou,
Sângele sălbatic care fierbe în mine pentru tine,
Trupul, sufletul, inima și dragostea mea îți aparține,
Iubirea ce ți-o port este în buzunarul îngerului meu păzitor,
Dar fără tine, iubito eu mă simt îngrozitor,
Zi de zi am construit cîte o fărâmă de curcubeu,
Ca bogăția din cuvintele tale din cele lui Dumnezeu,
Prin hățișul de zăbrele moi al părului tău bălai,
Aseară te zăresc pe cer în timp ce dormeai,
Păreai reală, atât de reală parcă eram lângă tine,
Chipul tău era de-un înger cu certitudine,
Îți atingeam părul și cerul se umplea de scânteii,
Ne contopim într-o tăcere mută cu multe bucurii,
O mîngîiere caldă, caută în tine forța de-a merge,
La chipul tău a clipelor senine ce vor decurge…

Mi-au rămas decât amintirile, momente frumoase
Când am fost împreună și când cercelul îți dispăruse,
Nu privesc înapoi, las timpul să decidă pentru noi,
Amintiri, speranțe, gânduri pentru amândoi,
Suntem înconjurați de minciuni și oameni falși,
Cel mai important că eu și tu să rămânem același,
Dezamăgirea va lăsa mereu o rană enormă deschisă,
De un lucru urît și indiferent cine-ți este aleasă,
Indiferent că-i din dragoste de suflet ori părintească,
O, scumpă femeie, o, scumpă floare boierească,
În fiece sară să mă visezi cum te visez pe tine,
Tot ce este al meu, sufletesc și material îți aparține,
Femeie dulce a noastră iubire-i este o mică poveste,
Pentru mine ești o carte plină de multă abilitate,
Despre ce simți despre mine, o, minunată femeie,
Dar îți spun că, eu la al tău suflet am cheie,
Nimeni nu se poate apropia de sufletul tău, femeie
Deoarece, ține minte o să iasă o mare scânteie,
Adânc în pieptul dragostei mele, femeie dragă,
Când dimineața se ivește-n tine dorul, lungă
Pe clape răsunau notele-n noaptea viselor,
Să-ți cânt balada veche a doamnelor…
Ca tine, femeie minunată-ntre femeii,
Smaraldul ce slipește din ochii tai, îmi aduce bucurii,
Cînd nu ți-am spus că te iubesc – femeie dragă -,
Dacă cineva ar veni și ar spune ceva urât de mine, tu neagă,
Gîndul mi-e la tine, frumoasă fumeie și-mi e greu,
Cu tainică uimire alături de tine, la bine și la greu.

Iubito, mâine mă duc la cimitir la mormântul mamei,
Care voi merge mult, pe diverse străzi și pe alei,
Ai duce niște florii și ai aprinde lumânări de lumină,
Ai iubitei mele, mamă frumoasă și numită Marina,
Doar când mă gândesc lacrimile-mi curg pe obraz,
Mă șterg la ochi și mă duc la bucătărie la aragaz,
Pentru a-mi face un ceai de fructe pentru a-mă calma,
Mirosind atît de frumos și elimânând o anumită aromă,
Deoarece dorul de tine și a mamei mă face uneri slab,
Iar, alteori foarte puternic ca un taur sau ca un arab.
Secunda cu secunda trece ca apa din izvorul iubirii,
Pentru a te revedea numărând păcăturile ploii.

La sfârșitul acestei scrisori sigilate, îți spun
Dulce domniță frumoasă că, ne vom vedea de ajun,
Îți promit pe ai tăi ochi albaștri ca cerul și marea,
Abia aștept a te revede, pentru ați putea fi alăturea,
De tine, femeie dulce ca mierea de albina lucrătoare,
Îți mărturisesc, foarte sincer inima-mi bate foarte tare,
Când mă gândesc la tine.

( 2010, 25/26 octombrie )