Un vultur ne veghează de sus de printre nori,
Și fiecare-n parte, ne transformăm în ciori,
Ce-mpingem viitorul spre negre zări nefaste,
Schimbând chiar și credința, a sufletelor caste,

Și-n zborul lui energic, este lovit de vânt,
Frângându- și o aripă, el cade pe pământ,
Învățătură lasă, pentru o mântuire,
De la pieire scapă o-ntreagă omenire,

Și-n gaura lăsată, noi facem mănăstire,
Originea religiei, în DOMNUL pomenire,
Dar noi n-am văzut zborul, în ce sa credem oare?
În gânduri sau caințe…și sufletul dispare

Made by
Viorel Coman(16.10.2010, h:1925)