mă gîndesc la un rîu care trece peste această foaie și
încerc să scriu în el. hîrtia luminează
tot mai albă și-n minte tot mai întunecos

ca și cum penița ar face drumul înapoi peste litere
iar clipele în care am crezut ca în dumnezeu
se șterg. și mi-e teamă că nu există cu adevărat
iubire.

mașina de gunoi încarcă tomberoane. ca niște poștași
care duc scrisorile netrimise în moarte sunt gunoierii
și mi-e teamă că nu există cu adevărat iubire
dacă nu le vei primi cînd vei purta rochia-ți tulburată
de viermi.

cu trupul transformat în mizerie pe care
nimeni n-o mai încarcă în tomberoane.
cu sufletul dezlipit de oase pe care nimeni nu-l încarcă
și dimineața găsesc mereu tomberoanele goale.

mă tem că nu există iubire dar îmi doresc atîta
cînd mă gîndesc la rîul care spală această foaie
cum ar spăla un mort. scriu pagini întregi apoi le arunc
și mă rog din toată inima zeului hîrtiei să afli cîndva că

voi roade ca un vierme rochia încă nepurtată și acesta
va fi sperjurul renunțărilor noastre. am cumpărat-o
ca pe-o certitudine și mi-e teamă că nu există cu adevărat
dragoste

cînd în fiecare dimineață mă cară puțin cîte puțin
în tomberoane către groapa cea mare de gunoi
a orașului. și mi-e teamă că pe zi ce trece
sunt tot mai sigur că nu ești acolo.