Domnitorul Mircea cel Bâtrân,
În Þara Românească-i stăpân,
Cu Imperiul Otoman fără antract,
Trece dunărea într-un mare impact,
Cu fruntea unei forțe însemnate,
Bazându-se pe armata cât o cetate,
Și se opune într-o luptă deschisă,
Pe deasupra de cetate închisă,
Zid de piatră și gros ca un balaur,
Și atît de înalt ca un centaur,
Armata Țării Românești înfrânge,
De avangarda otomană se disjunge,
Împădurit mlăștinos numit Rovine,
Stă domnească făclie de acțiune,
După o luptă dată lângă Argeș,
Pierde tronul fară interes,
Strategia militară abordată,
O oarecare faimă câteodată,
Calitate de principe de creștin,
Vasal a regelui maghiar anticreștin,
Cruciada anti-otomană inițiată,
Încoronate a nobilimii de cruciată,
Șade Mircea cel bătrân brumăriu,
Lamentabil ca dezastrul de onorariu,
Domnitorul poartă o coroană dublă,
În costum specific de mare amigdală,
Strălucind frumos pe frunte,
Destinat faimos ca un munte,
Cu părul netăiat și o coroană similară,
Pantalonii sunt strâmți ca o ceară,
Acvila pe genunchii pantalonilor,
De mătase pură ca ceea a copiilor,
Încălțămintea are vârful ascuțit,
Ca arma unei lupte de asfințit.

02 septembrie 2010