Alunec ca smoala încinsă din ochii orbului
pe asfaltul încins
în care și-a prins tocurile, noaptea.
O s-o fur de la părinți
pe la lăsatul întunericului

Ne învelim unul pe altul
să nu ne vadă stelele
risipitoare de zvonuri.

Strâng în brațe
trupul firav răcoros,
iubirea ei mă pierde în somn
se topește în mine
ca o lumânare aprinsă.
Spre dimineață
nu-i mai rămâne din trup
decât fumul,ceața,
cenușa o duce pe palme vântul
și o risipește pe apă în râu.