Mă aflu în cimitir și vin la al tău mormânt etern de plumb,
Cu-o lumânare violetă să o pun într-o glastră desenat un hadâmb,
Cu flacăra eternă și puțin lugubru ca al tău sicriu de plumb,
Desenat de un mare Demiurg – iubite geniu -, de iamb.

- De ce ai plecat așa de repede, iubit poet etern?
Ai devenit un înger pur și cu aripile de plumb,
O stea ai devenit prin a ta poezie tristă și frumoasă,
Cine te iubește se va închina înspre al tău mormânt.

Îți ud mormântul cu lacrimile celor ce te iubesc,
Cu ce ne-ai lăsat în urma ta de când ai plecat,
Literatura ți-a fost simbolul vieții tale pure,
Și un critic literar de mare seamă de ademenire.

20 septembrie 2010