Stau în genunchi cu fața la mormântului tău sfânt – onorabilă poetă -,
Îți pun un buchet de flori și îți aprind o lumânare cu respect de gazetă,
Admir trandafirii de pe mormântul tău, dar ai fost și tu o floare eminesciană,
Eternă și nemuritoare ca poeziile divine pe care le-ai scris cu dragostea de doamnă.

Datorită lui Eminescu tu ai început de-a naște poezie romantică,
Lucefărul răsare spre mormântul tău sfăntă și angelică,
Scumpă, doamnă Momoți poeziile tale mi-a uns sufletul meu,
Ca mirul bisericesc ca și cum mi-a fost sfințit de Dumnezeu.

Sărut poza – onorabilă și stimabilă dulce poetă – de pe cruce,
În urma lipsei mele de energie de-a spune – venerată pe cruce -,
Eminescu te-a iubit mai mult ca poezia divină cu mare stimă,
Erai sufletul lui pur și inspitația de-a scrie pentru tine cu inimă.

19 septembrie 2010