Domnul Ghecev doarme puțin
se trezește singur în pat la ora 5.04 a.m.
ca să se uite la răsărit
cu pernele îngrămădite în piept
își numără degetele
întotdeauna are prea multe
însă ar sparge niște vase
de prea puține țăndări
în jurul inimii

domnul Ghecev se plimbă pe un drum
care îl cunoaște pe domnul Ghecev
dar niciodată nu știe încotro duce
dă ghionturi castanelor
oamenii trec pe lângă el
îi rânjesc compătimitor
sub tălpi încă mai apar goluri
care îl trag de glezne
oamenii sunt mai legați de tăcere
decât castanele

e înnebunit după ploaie
când apa curge prin el
când cerul se-mpuținează
iar pământul se-ngroașă
și frumusețea asta de lume
nu mai pare să o poți atinge
la o întindere de mână

domnul Ghecev vrea să vină gerul
să-și poată bea tristețea
ca pe un pahar de lapte
să o mănânce cu zăpadă
numai să nu dispară
din toate câte curg înspre el