trupul meu este o pasăre congelată cu tot sîngele scurs sub cuțitul uriaș ce-a coborît pe gît și s-a întipărit mai adînc decît o amintire mai pregnant ca o vină camera se mișcă prin pieptul meu zăpada carbonică scîrțîie sub greutatea unui pas pe care n-am avut curajul să-l fac înspre carotidă se strîng negre cheagurile și atîrnă ca niște ancore n-am să mai pot zbura să zgîriu aerul cu aripile cu pieptul să lovesc pînă într-o sîngerare abundentă să primesc îmbrățișările precum niște bandaje chipul speriat prin aerul tumefiat devine o flacără tremurîndă și nu voi ști ce vîrstă are lumina la fel ca un bec ars înainte de termen voi iubi întunericul voi iubi liniștea voi iubi ca un resuscitat

și voi iubi în timp ce ploaia face cancer copiii se joacă într-o altă lumină fiecare cu jucăria lui iar mamele cu părul ud zîmbesc împăcate la fel ca mama cînd tăia o găină și nu se enerva că în zbateri împroșca sînge pe rochia abia apretată aveam mîncare acum am doar trupul înghețat ca un geam pe care apar flori albe și mama dă cu mătura întunericul afară dar nu răzbește și mi-e frică de puțină căldură de faptul că m-aș putea topi cînd o voi ține în brațe și de undeva vine vocea aceea groasă complet străină spunînd băi bulangiule și ecoul mă va dezosa complet și voi aluneca nod cu nod între lacrimi în timp ce ea face ochii mari și întinde o mînă ca și cum deja am căzut