castanele dormeau.
de nicăieri cântecul privighetorii
sfâșie terebentina nopții
făcând tinerele să suspine în camerele lor
toate la fel roz-palid fără vise
era atât de cald nimeni nu putea să doarmă
carnea desfăcută din chinga hainelor
zăcea între așternuturi sufletul
încerca să respire
în fiecare bloc oamenii așteaptă
asmuțindu-si auzul înspre afară
prin coaja țepoasă închisă ermetic
peste pulpa zemoasă a inimii
câte una în fiecare castană
toate inimile noastre puse la adăpost
peste iarnă
umflându-se puțin câte puțin
până când.
în oraș doar castanele dorm.