Încurcându-se în plasa timpului,
se distruge pe sine, zi de zi,
noapte continuă și dureroasă.
Pentru el timpul e elastic,
contrar lui. Timpul
e plastic.
Fereastra-i deschisă și acea
umbră a timpului îl împresoară,
îl înconjoară.
Astfel, îi distruge o ultimă savoare
a unei iubiri ce demult a plecat.
Umbra-l ucide, încet, sacadat
dar el nu mai simte nici măcar un oftat,
patetic, fărâmițat, al unei iubiri care,
ca un abur confuz,
s-a evaporat.
El moare încet, dar e fericit:
Astăzi iubita nu l-a mai mințit.