pe vremea aceea se înmulțeau livezile de smochine
păscute vertical de o lebădă neagră de o zebră albă
pentru prietenul meu poleite cu fildeș negru și alb
prinț al baladei și al jocului de table
își construise ca melcul o casă de zahăr
în care să-și primească puținii prieteni
ce se-ntorceau din pădurea de mentă
după ora de filosofie conform străvechiului ritual
al asasinării celor mai buni dintre pământeni
dumnezeiește cântau solemne privighetori
moartea și învierea prietenului meu
rănit mortal de epilepsia aducerii aminte
a călăuzitorilor de măgari ce nu putuseră
să afle și să cultive adevărul în împărăția deșertului
singura oază din care izvorăște apa vieții fără de moarte
în anul vânătorilor de mamuți ce-și lepădau –n grabă
pielea de plumb cerșind la raport false minuni
devorând capiștea idolilor dintr-o salvare ce nu mai venea
decât în zorii unei alte vieți dacă i-ar fost dat să se nască
o lebăda albă-n orizontul pur al dimineții fără sfârșit
pe zebra neagră a celor care visau să schimbe cândva lumea
din haremuri de vise eu am văzut 70000 de femei
stropind cu lacrimi eșafodul bărbatului pururea tânăr și ferice
odată cu 11000 de gjinuri din pădurea asasină
cum asfaltul ștergea conștiința-mpăcată a celui ucis
apoi au venit magi și un copil
ce-avea vârsta tuturor magilor
când s-a rupt apa femeii ce-l iubea
pe prietenul meu mai mult decât se iubea el pe sine însuși
ar fi vrut să semene cu un imperiu
și de aceea s-a înconjurat de marele zid chinezesc
pentru a nu vedea arderea cărților și tânguirea făpturii divine
așteptând o nouă viață
inamici fără egal înotau pe sub marea sarmatică
cel vinovat neputând fi acuzat
de încălcarea legii când înoată pe sub valuri
din adâncul mării din inimă de copil
am cules aceste steluțe de mare
pentru tatăl meu și le-am stins în rezervații de ură cât ai clipi
pentru tatăl meu care nu este din lumea aceasta.