126. Nu-i ușor să trăiești între acești iremediabil anihilați, odată ce ai 40 de ani, devin plictisitori pentru că nu te cred – unul ca tine nu poate la infinit avertiza și ei la nesfârșit a-și boci neputințele; într-un astfel de furnicar dezolant, unde mic-burghezismul seamănă frecvent cu o sirenă a poliției ori spitalului de urgență nu există refugiu și uite cum aici, în chiar cartea aceasta scrisă ca un rezultat firesc al acestor decantări, plăcile tectonice ale societății au format, prin încrețire, vârful de lance care lipsea și care intervine fără a putea fi oprit – femeia la 40 de ani:
1. Îmi aduc aminte de noaptea în care trupul meu i s-a oferit, deschizându-se ca ușa demisolului unde locuia. Sunt femeia lui, titlul lui de glorie. Nu-mi este deloc superior, cum se spune, pentru că întrecerea nu s-a terminat încă. Matriarhatul începe cu mine, cea care într-o noapte ciudată mi-am desfăcut nasturii bluzei în fața lui.
2. Uneori îl dor toate oasele, a suferit mult. Se pretinde un neînțeles și cred că așa este. Îl văd în fiecare zi, nereușind să se articuleze corespunzător pe structurile sociale. Nici eu nu mă pot apropia de el natural, ca o femeie iubitoare și tolerantă, pentru că nu-mi dau seama cum i-aș putea fi aproape. Doar coapsele mele mai reușesc să pună la punct coabitarea.
3. Știu de ce a rămas cu mine: carnea mea este mai dulce decât a oricărei alte femei și sunt proprietatea lui cu acte-n regulă; eu îl alung pe diavol din preajmă și-i apăr de asasinat îngerul păzitor. Îi sunt vocația și scutul protector în fața desfrâului adamic: fără mine se poate stinge.
4. Nu l-am înșelat niciodată, mă supun doar lui și uneori plâng de-atâta fericire. Căutând Făt Frumosul, unele femei se sinucid sau devin târfe – eu l-am primit fără să mișc un deget. Numai pulpele mele, în prima noapte, s-au unduit providențial, declanșând o reordonare a traiectoriilor galactice. Pentru că, pentru mine, asta a fost prima noapte, o reorganizare universală a dublului omenesc.
5. Aș fi vrut să-l văd măcar o dată învins, căutând alinare la pieptul meu, cuvinte de compătimire, melodia liniștită a trupului de care dispun, însă el e puternic și numai se-ntunecă, atunci când are greutăți. Le învinge prin metode înspăimântătoare: este singurul bărbat coerent într-o lume pe cale de dispariție.
6. Nu este violent dar uneori e obligatoriu să răspunzi societății cu pumnul. „O vei da în bară” i-am spus deseori. Nu-l interesează. Pretinde că are o înțelegere cu Dumnezeu, că îngerul lui păzitor a murit de SIDA și i s-a dat altul. Nu-i dau importanță: n-am văzut niciodată îngeri. Observați, folosesc frecvent două puncte: de la el am învățat. Când l-am întrebat de ce nu pune un singur punct mi-a dat un răspuns exasperant: pentru că doi este mai mare decât unu.
7. Nu joacă jocuri de noroc. Nu merge la curve. Bea rezonabil. Nu m-a lovit niciodată. Își iubește copiii. Mă protejează. Îmi dă salariul integral. Nu întârzie cu prietenii cine știe pe unde și nu-i place fotbalul. Când n-am timp, curăță el cartofii. Nu face scandaluri. Nu m-a făcut de râs în societate. Dar fumează. Pe baza acestui argument colosal se poate ridica edificiul unei despărțiri. Mă voi gândi dacă merită sau nu.
8. Am făcut dragoste în baie și l-am mușcat sălbatic de umăr. Abia când am oprit dușul am conștientizat că avea sângele dulce. L-am întrebat: a doua zi a adus în casă o clepsidră. De-atunci visez să o umplu cu sângele lui, cea mai perfectă unitate de timp.
9. Sunt obsesia și ieșirea lui din criză. Cu picioarele, sânii, gura și sexul meu, cu scheletul și nutrimentul meu sangvin. Cred că de-a lungul timpului petrecut împreună, cel mai mult l-a impresionat trupul. L-a văzut transfigurat de adolescență și maturizându-se, devenind frumos, invincibil, de neoprit. Sânii trupului meu sfidează legea trasului cu arcul. Ce rost mai are străpungerea cerului cu săgeți dacă sfârcurile mele pot atinge norii? Pot face țăndări bolta sau pot, cum spune el, străpunge scoarța pământului până în cealaltă parte: să apară din ocean ca două Atlantide pe care să înflorească civilizația ca o recoltă oarecare.
10. Am scăpat controlului societății și-am rămas a lui. În urma mea, oamenii și-au inventat o definiție pentru fumurile lor: masochismul. Numai după ce-a înregistrat lucid abandonul, societatea a dedus că a greșit. O greșeală care, iată, costă, din moment ce unii au tipărit ce-am spus iar alții citesc.
11. Cetăți ca Troia sunt ușor de găsit, greu este să fie descoperite femei care să le dărâme. Nu prea mai există exemplare capabile de astfel de gesturi marțiale, eu am supraviețuit cu greu în epoca desfrâului generalizat. Cred numai în el iar el scrie: „Soția mea a venit azi să mă vadă. Mi-a adus cafea și-am băut-o împreună lângă fântâna arteziană din colțul Pieței Prefecturii. M-am cutremurat de câți oameni, fiecare cu interesul lui, au putut trece în cele zece minute cât am stat acolo.” Cum să ignori un astfel de bărbat?
12. Și culmea, amândoi ne-am născut în România, o țară care a fost salvată de la dispariție de două instituții fundamentale: crâșma și Biserica.
Vă pupă cu drag pe toți,
Gabriella