Miros de mare în lungul gândurilor plutitoare,
Dansuri de val înspre țărmul imanent solitar
Și dinspre apusul auster brize mistuitoare
Mă învăluie pe infinitul drum al bărcii
lovite de-un ghețar.

Cerul obscurității ascunde fulgere în nori
Cu transparente picături vărsate
În ale sufletului melancolii ancorate
Peste potopul de funingine al bărcilor
pierdute din zori.

Valurile se agită, inundând puntea
Iar prin ceața din priviri caut tulburată
Eternitatea,
Agățată de catargul putred – caducul
ce mă uită naufragiată.

Inspir sceptic din vârf de catarg
Spre cerul intransigent în miez de război,
Dar luptă, izgonindu-mă-n larg;
Și caut pescăruși în timp ce apele absorb
bucăți din barcă, dar – paradoxal –
zăresc un corb.