S-a stins poetul, călimara i-a secat,
El prea devreme-n veșnicie a plecat,
Era grabit spre lumea de apoi,
El a plecat, dar gândul tot îi era la noi!...

S-a stins poetul, steaua lui s-a reaprins,
Ea ne-ncălzește sufletul, deși-i de neatins,
El cu penița fină a înșirat cuvinte,
Care păreau mai dulci, de gura lui rostite.

Maria Sa, poetul, cu lacrimi își umplea,
Călimara când cerneala-i s-a terminat,
Cânta cuvântul sfânt, dându-le el suflare,
Dacă voia Eminescu, vorbea chiar și o floare!

Copiii au crescut, cu vorba-i dulce-n gând,
El ca și cum a fost - oriunde și oricând,
Poetul este unul și viața una-i este,
Soarta-i era prea grea, dar el o făcea poveste!

S-a stins poetul nostru, plânge cu mic și mare,
Plânge și frunza-n crâng, plânge pe câmp și-o floare,
Înlăcrimat e cerul, pământu-i prea tăcut,
Soarele nu mai stăluce de când el a dispărut!

Plaiul moldav și limba, poporu-i chinuit,
Cu-ntreaga lui ființă pe ele le-a iubit,
Le-a plâns și râs în șoaptă, poetul ne-ncetat,
De ce? Oare de ce, Eminescu devreme a plecat?!...

Precum focul arde veșnic și se stinge doar o dată,
Credem noi în steaua albă ce totdeauna-i luminată,
Izvorul nesecat de ape, curgător la vale,
Patimile inimii și lacrimi dulci de jale.

Uimit de viața scurtă ce tu ai trait-o…,
Noi îți slăvim profesia pe care ai avut-o...,
Azi pe cer n-o să apară,
Steaua, ce veghea aseară,.

Steaua, care a răsărit,
Și multe inimi te-a-ndragit,
Frumoasă zi, frumos pământ,
Unde ne-ai încântat cu poezii.

Dar știi? Ca tine nu mai sunt...,
Și nu cred că or să mai fie-n lume,
Un geniu al naturii vii,
Legenda literaturii române.

Și mulți credeau că ai sa învii,
Că ai să mai scrii, dar nu s-a întâmplat,
Azi soarele nu ne-a zâmbit,
E iarna, e un ger cumplit.

Prilejul să începi o nouă viață,
Þi-a fost oferit, în aceea dimineață,
Ai fost o rază-n umbra aprinsă,
Luceafărul din constelația unită.

Devreme ți-a fost lumina stinsă,
Devreme, dar ți-a fost viața necăjită,
O, rămâi, rămâi la mine,
Cu privirea, chipul, gândul.

Iar în cărțile de română,
Iți v-om aminti cuvântul,
Orice poezie a ta,
Este o iubire de la tine.

Și jurăm:" Nu v-om uita ",
Ești al nostru poet național,
Ai devenit și internațional,
In toată lumea... .

Voi vedea imagini clare,
Pe care le-ai putut descoperi,
O carte veche e mult mai prețioasă,
Un gând frumos pe foaie aranjat.

Să-ti fie caldă inima rămasă,
Și află că cei de jos nu te-au uitat,
Vei rămâne o legendă,
A literaturii române.

Toți copii cu mici și mari,
Au recitat din poezii,
De la tine poetul nostru drag,
Am învățat ceva vag.

Că poezia este să gândim,
Să creem și să iubim,
Noi îți spunem că te iubim,
Pe tine…, Mihail Eminovici.



[ ACEASTA POEZIE AM SCRIS-O PENTRU POETUL NOSTRU DRAG, MIHAI EMINESCU ]