Þi-am scrijelit inima cu gândul.
Drumuri noi se intersectau printre coastele tale.
Nici nu bănuiai că intrasem în celulele tale
și mă respirai ca pe-o copilărie, la nesfârșit.

Îmi plăcea să mă plimb prin aerul tău aromat de ninsoare,
să-i inhalez liniștea, să-i dau la o parte filele-i albe.
Să-ți desenez portretul pe fresca unui poem,
atât doar, cât să mai pot păstra tăcerea pentru mine.

Un singur gest necugetat mi-ar fi risipit ionii de fericire
iar tu bănuitor ai fi tresărit nedumerit.
Ai fi respirat mai departe același aer, poemul însă,
și-ar fi scuturat gândul în pământul urmelor mele.

Cândva te-ar durea aerul respirat și pământul călcat,
doar liniștea îți va spune
că ai trecut cu piciorul peste mine.


7 august 2010