… sunt zorit
și-mi împletesc zilele și nopțile rămase
într-o cunună pură fără sclipici
numai consoanele și vocalele
mai vor să-mi aud
ultima dorință
atârnată de-un gând netivit

sună un ceas și-mi trag în grabă
halatul de postav cu glugă
îmi adun mărunțișul din buzunarul rupt
al hainei de stradă
secunda perpendiculară mă cară
pe un capăt de potecă
mereu sluga
fără stăpân știut

separ hainele din cufărul lăsat
de bunicul din partea tatei
mai trag o linie ce se vrea spre plus
dar dă ilogic cu minus
ce pot să fac
decât să deschid ochii în mine
și să scriu
mereu, mereu, mereu
din puținul rămas.