cum se reped unii să spună:
am văzut adevărata față a unui artist,
însă gem mai apoi în somn ca tânărul lovit
în piciorul de lemn!

pădurea alunecă
pe bordura de catifea a cartierului. am lăsat
în cornetul de vânt să adoarmă porumbul
și vocea din hârtie de învelit porțelanuri.
roțile-i cresc sub apă, asprimea lor
are ceva din apusul întors din cale. iar liniștea
aceasta care îmbie arcadele nu cruță nici gândul,
nici corzile strunite cu uitare de sine.

îmi răzui pielea și dau peste ruinele unei întâmplări
în care sângele ține partea viilor;
faza lungă, faza scurtă
și antebrațul lucind în oglindă...

mi-ai dat voie să te uit
și cicatricea s-a deschis ca un ochi
de păpușă în șemineu. pe autostradă începe
viața lăsată de izbeliște – un teren de vânzare
despre care nimeni nu întreabă
și pietrișul genunchilor tăi.