mi-e dor de tine, iubitule și
îmi vine să urlu pentru că nu am
înnodat toate cuvintele pe care
ni le-am spus vreodată de stele;
acum s-au pierdut definitiv.
trebuia să fac și indicatoare
rutiere cu fiecare propoziție
din viața noastră, asta după
ce smulgeam toate metaforele,
le adunam în pumni și împleteam
curcubee din ele,
să le vezi la fiecare pas rătăcit,
să nu uiți, să nu cumva să
îndrăznești să uiți!
trebuia să fac atâtea și atâtea

dar, mi-e dor de tine, iubitule
și asta n-are leac, nu a avut
niciodată
zilnic mă chinui să cos cerul la loc
cu "te iubesc"-uri,
singurul tip de ață care mai poate
lega ceva pentru totdeauna
în lumea asta
îl sfâșiai de fiecare dată când
încercai să zbori;
tu ai cuțite în aripi în loc de pene
și otravă în loc de sânge
"dar cine sunt eu să-ți curm zborul?"
mă întrebam mereu
apoi, seara veneai plin de răni,
tăiat de cer, lovit de soartă,
și te cuibăreai cuminte
la mine-n privire,
îți lingeam rănile cu-atâta devotament
încât nici acum nu știu dacă
sunt imună la otrava ta sau,
de fapt, eu sunt cea care a plecat,
dintre noi doi;

cert e că mi-e dor de tine, iubitule,
de amețeala cu care mă lingușea
sângele tău, de felul în care
chicoteai ca un copil în timp
ce eu luptam să opresc miile
de apocalipse declanșate de tine

mi-e dor, iubitule și
chiar dacă n-am idee care dintre
noi ne-a părăsit, cred că e timpul
să te întorci acasă