Cînd vine din ceriști, descinde firesc întrupat
și nicidecum ca o rară minune.
Pe drum, cînd apare,
ia chip zburător, de pasăre-om,
de-animal înzestrat cu un singur instinct,
cu instinctul luminii.
Ce este un înger? O rază de soare.
O rază ce fața-și întoarce
să-și vadă izvorul.

Cînd vine-ntre noi
ia raza un chip de-animal. Dar e înger,
Ce alt decît înger poate să fie
făptura purtînd o povară de aripi în spate?
E înger nu-ncape-ndoioală.
Neștiință și teamă, beatitudini sfioase
sînt marile lui slăbiciuni
și marea-i tărie.
Instinctul luminii îl ține-n picioare,
drept ca un pom,
drept ca un pom.

Fapte, icoane și noime, mai multe decît un copil
el nu înțelege.
Cutreieră drumuri, fără dobîndă.
Întîmpină mulți iscusiți pămînteni,
iscodește și uită ce i se spune;
lipsit e de darul să-nvețe totul pe nume.

Uneori se apleacă, ridică țărînă în palme.
Îl miră din cale afară materia -
și-ar vrea s-o ajute, după puterile
cîte însuși le are. O-mbărbătează să zboare.
Ar vrea să scoată din țărnă virtuțile,
cum raza soarelui smulge din rouă culorile.

Apă din rîuri cu sete bea îngerul,
dar o cupă să-și facă din palme nu știe.
De-a dreptul cu gura el bea,
pe țărm întinzîndu-se cît e de lung,
ca o sălbăticiune, pe pîntec.

Mult nu și-a pus la-ncercare
prin văi subtlunare nici simțuri, nici minte.
În calitatea de aur a Firii,
în bunătatea de-argint
a Omului, astfel, prea lesne el crede,
lăsîndu-se-atras de vreo cursă.
Adesea prin vremuri se lasă-ncercat
de o dulce otravă.

Neștiutor a toate e îngerul,
poartă însă pe frunte noroc și lumină.
Statornic curat și fără de vină
mereu el vrea să ajute țărîna.

Îngerul! Îngerul!
Oricînd poetul, al răului rodnic,
îl poate ușor ispiti
în hora-nălțărilor sale - c-un cîntec.