În nopți de sânziene, senine,
șuvițe de stele îți cad
pe frunte, pe umeri, pe spate,
albe zvâcnituri, mai mici, mai mari,
ghirlande,
și chiar mai jos spre talie îți șed,
a viață, a moarte.
Se varsă peste trupul tău Calea Lactee
dintr-un potir cu toarte...
Abia când soarele răsări-va
din munți, din mare,
rândunele-n stabilă mișcare
neînserată,
veni-vor să culeagă dragostea toată,
adăpostită de-acum în taine de-azur,
veni-vor în zbor de o geometrie
‘nstelată...