Când pășea-i agale în serile târzii,
Când păru-ți răsfirat pe sânii-ți durdulii,
Prin mersu-ți legănat, umbrind al mării val,
Își oprea timpul suflarea… de dinspre deal.

Marea liniștită feerică sosea,
Îți săruta piciorul, când ți-l atingea,
Se dispersa în taină , sărutul curs în zări,
Ecoul frumuseții , dus în depărtări.

Vântul se așeza în tihnă, năucit,
Mulțumind naturii, ce mult ți-a dăruit,
Căci prin grația Zeiței frumuseții,
Zâmbetu-ți… iar schimbă zorii dimineții.

Iar ochii-ți inocenți, privind înduioșați,
Vrăjeau soții pe plajă, stând înfricoșați,
Adulmecând tainic de lângă neveste,
Fantezia vieții - file de poveste.

Două puncte mici, ieșeau în evidență,
Din doi sâni obraznici, cu impertinență,
Măiestre șolduri, dorsal împodobite,
Se perindau, sub privirile-nfinite.

Dispari ca o nălucă, în toiul serii,
Prin dulcea adiere, a brizei mării,
Lăsând în urmă-ți ce am pierdut,
Mirajul timpului , ce-a fost atât de scurt.

Căci vreodată iară în vise de-mi apari,
Te voi păstra în suflet, ca să nu dispari,
Ca înger luminând, în nopțile pustii,
Măiestrind o viață mai frumoasă… de vii.

Când pășea-i în față, sub cerul înstelat,
Vraja tăcerii frumusețe iar ți-a dat,
Din mersu-ți legănat, din eu-mi zbuciumat,
Fără ochi adulteri, candelă ți-am ornat.