Adormită pe o creangă
Stă cuminte-o turturică;
De prin alte părți venită
Străbătuse cale lungă.

Frumoasă cum nu mai este
Nicăieri pe-acastă lume,
Precum feții fără nume
Pare smulsă din poveste.

Se trezește zgribulită
Și privește printre frunze;
Stelele devin confuze,
Luna de Soare-i palită.

Porumbelul o zărește:
Mândru,falnic și hoinar,
Îi arde în inimă jar
Și privirea îi sclipește.

Urmărindo-n zbor,se joacă,
Pe lângă ea se rotește;
Parcă parcă-l îndrăgește,
Dar nu știe ce să facă.

Intră-n jocul lui,timidă;
Parcă totul e miraj,
Și ușor prinde curaj,
Însă la fel de candidă.

Tot așa ei continuară;
Ori dormeau,ori se jucau
Împreună ei erau
Zi de zi..Seară de seară...

Joaca astăzi fu oprită
De-o furtună-ngrozitoare;
Tunetele-asurzitoare
O speriau pe turturică.

Își luă apoi avânt
Și zboară înfricoșată,
Însă de vânt e purtată
Și-aruncată la pământ.

Porumbelul înlemnește,
Și cu mintea-ntunecată
Și inima sfâșiată
Spre turturică pornește.

Și purtat de vântul negru
Porumbelul amețește,
Zboară peste tot orbește
Măcinat de-un gând funebru.

Nu rezistă mult în cale,
Apoi purtat de furtună
Este aruncat în humă,
Acoperit de petale.

Vântul se mai domolește
Și ploaia parcă apune,
Norii-ncep să se răzbune
Și soarele se zărește.

Trece-n zbor o mierlă brună
Și văzându-l în noroi
(Ea-i cunoaște pe-amândoi,
Fiindu-le prietenă bună!)

Merge la el și-i vorbește,
Dar el nu mișcă deloc;
Porumbelul parcă-i mort;
Mierla-l lovește în creștet.

Porumbelul se trezește;
Și buimac,și speriat
Cu glas sfârșit a-ntrebat
De turturica ce-o iubește.

Mierla parcă se codește,
Porumbelul tot întreabă,
Are o idee vagă,
Și apoi el se răstește:

-Spune-mi ce s-a întâmplat;
Nu contează ce și cum!
Dacă nu,să-ți vezi de drum!
S-a ridicat și-a plecat!

Mierla însă-l urmărește
Și-i spune povestea tristă;
Săraca nu mai rezistă
Și plânsul o poticnește:

-A căzut din cer,știi bine;
Și acolo la pământ
Nu a scos niciun cuvânt;
Apoi te-am văzut pe tine!

Nu știam ce să mai fac;
Am fugit la ea degrabă,
Dar de peste drum o babă
M-a lovit cu piatra-n cap!

Am venit apoi la tine,
De-acum povestea o știi,
Însă cel mai bine-ar fi
Să judecăm calmi,copile!

Porumbelul tot întreabă
Poate o afla ceva,
Când într-o zi cineva
Îl trimite chiar la babă.

Acolo nimic ciudat:
Baba își vedea de treburi,
Amestecă niște ierburi
Într-o oala,stând pe pat!

Turturica nicăieri,
Nici în casă,nici afară.
Gânduri negre-l înfioară:
Poate o mâncase ieri!

Căutând de zile-ntr-una
Tot sperând că va fi bine;
Însă o idee-i vine:
Să meargă el la Străbuna!

Străbuna-i Pasărea Mama;
Oricine credea în ea,
Numai el se îndoia
De puternica Bătrână!

Nu se știe-n ce cărare
Destinul vă întâlnește;
Însă unde locuiește
Nu știe nici Sfântul Soare!

Tot mergând și căutând
Printre nori zbura săracul
Caută-ntre paie acul
Mânat de preasfântul gând.

Ajunsese unde nimeni
Nu a mai ajuns vreodată;
Nici omul cu pasăre-naltă,
Nici vulturii cei mai tineri!

Totu-i gol.Nici nu mai știe
Unde-i jos și unde-i sus;
Mereu zi,fără apus.
Sfârșit de gâduri o mie.

Ostenit și fără vlagă
Ar vrea să se odihnească;
Numai chemarea cerească
Îi ține ființa-ntreagă.

A ajuns unde Pământul
Nu îl mai cheamă deloc;
Atras de mingea de foc
Își pierde acum avântul.

Tot mergând spre nicăieri,
Să se-ntoarcă nu mai poate;
Aripile-s arse toate...
Regretă ziua de ieri!

Cade-n gol nenorocit.
Gânduri negre nu mai are,
Asta-i ultima-ncercare,
Apoi pleacă-n Infinit!

Mintea acum este goală,
Niciun gând n-o penetrează.
Totul se îndepărtează...
Dar cineva-l prinde-n poală.

E Străbuna înțeleaptă.
Ea îi spune ca greșește;
Căutând așa găsește
Numai Moartea-ntunecată.

Îi mai spune să se-ntoarcă
Pe Pământ,de vrea s-o caute
Caci aici nu sunt nici fapte
Nici făpturi să-nfăptuiască.

Se trezise în abis.
Totul e așa real.
Dar se poate ca-n final
Totul să fi fost un vis?

Din nou își ia zborul el
Peste munți și peste ape.
Căutând speranțe-n noapte
Trecea în zbor un porumbel.

Găsise un târg de sat
Și trecând vede un sac,
A vreunui țăran sarac,
Deschis la gură,cu păsat!

Îi era puțin cam foame
Și trece și ia puțin.
Apoi vede un car plin
Îndesat de multe poame!

Lânga car o colivie
Cu o pasăre frumoasă;
Copiii loveau în plasă
Sperând ca la ei să vie.

Se apropie puțin,
Apoi inima îi crește,
Însă doar se amăgește,
Și din nou același chin.

După luni de căutări
Chiar nimic nu mai avea,
Dacă-l întrebai ceva
Îți spunea că a fost ieri...

O găsise-ntr-un final
Doar că ea îl privea rece;
Se pare că orice trece.
Iubire cu gust amar.

Și pleacă dezamăgit.
Zboară acasă singurel
Suspinând un porumbel,
Singur și nefericit.

Turturica nu mai poate.
Are în minte ceva:
Porumbelul ce-o privea
Îi amintește de toate.

Căci uitase!nu de el;
Singurele amintiri rămase,
Printre multe altele false,
Câteva cu-n porumbel.

Acum zboar-o turturică,
Singură,cu-n singur tel:
Să gaseasc-un porumbel
Și să își alunge frica.

Chiar acum privesc spre cer;
Văd în zbor un porumbel;
Nu se-oprește chiar defel;
Singur zboară ca un fulger!