Ca frunza veșnic verde de ienupăr
Mereu își crede-un june tinerețea.
Dar eu îmi simt de-acuma bătrânețea
Și-n felu-acest norocul meu îl supăr.

Ca prin ochean văd firii frumusețea
În flori și-n luna albă mă acopăr
Și fruntea-n fața nopții o descopăr,
Prin ceasurile ei plutind tristețea.

Nu-s nimănui un rost de cefalee
Durerile de cap mi le înfrunt
Cu sâmburi enigmatici de idee

Simțindu-mă spre faptă prea cărunt.
De vrei să-mi știi cărările, femeie,
Un astru stins în bezna lumii sunt.