Se lasă noaptea ca pe ochi o mână
Ce-acoperă pentru un timp vederea
Nici stele nu-s, mai beznă e ca fierea
Și luna amintire-o să rămână.

Cândva și visele erau ca mierea
Acum sunt o imagine păgână
Un cânt din Iad ce Răul ți-l îngână
Nimic n-amortizează-n vid căderea.

Acele gânduri ce erau dulceață
În neființă astăzi le trimit.
Valsează în rostiri o hâdă ceață,

Botezul nerăbdării l-am primit.
Chiar Viața-i numai cât un fir de ață,
Mă tem că nemurirea e un mit.