poetului Charles Bukowski



poetul stă pe fereastră

o pală de vânt ar putea să-l împingă în gurile mării

nu

un strigăt de gheață al unui pribeag pescăruș
l-ar împietri
privirea-i adâncă ar poliza atunci inimă stelelor

nu

desigur
poetul nu are altă posibilitate decât să zboare
deasupra viselor sfâșiate
fără să fie atins de zgura lumii
de
nerozia noastră

ar pluti gândindu-se
asemenea peștilor singuratici:
poate s-ar găsi cineva
să-l prindă
în undiță
și să-l deguste





***
poetului Rodian Drăgoi






cineva măsoară lumina din mine
șterge sticla lămpii
să vadă mai clar flacăra

cu ce unitate mă compară
ce intenții se ascund
în acest gest

mă uit împrejur să descopăr luminițe în suflet
răutatea are greutatea pietrei
efectul veninului de șarpe

mai bun decât ei- poete nu poți să fii
nu ai voie să speri
e singura șansă de a trăi liniștit
flacăra ta
risipindu-le întunericul