Cu disperare-mi cânt iubirea
Pe piatra drumului spre tine
Și-n umbra lui îți simt privirea
Ce focu-mi nu vrea să-l aline.

Ce dor mi-a fost de această clipă
Și cât de teamă mi-e de-acum,
Când a zefirului aripă
Lovește-n inima-mi de scrum.

Din turn un clopot își abate
Un lung și unduios apel,
Iar un pârâu timid se zbate
Și albește apele din el.

Pe acorduri vii de mandoline,
Cu înfrigurare-ți cer măcar,
Un gest, un semn, dar el nu vine
Să îndulcească un gând amar.

Eu voi veni și mîine seară
Cu dorul renăscut din jar,
Un Phönix ce spre tine zboară,
Cât va fi vremea, iar și iar.