Îți ia și gândul cel mai bun
și jugulara mușcată o aruncă-n șanț
aceastăa lume violentă fără spațiu.
Nu îți mai trebuie nici aer,
suntem săraci ,epuizați, fără un sfanț

Apare ca o repetentă, fără valoare
și chiar făcând plecăciuni bizare,
ispita decolorată de lupte subterane.
Să dai acum și sufletul din tine,
este prea târziu, totul este o eroare.

Dar soarta de te cocoșează și îți dă
mereu o șansă strâmbă și deocheată,
cum poți vedea un drum mai drept?
Îți pui pe nas doar ochelarii de eclipsă,
românul este un laș, o face mereu lată.