Între apus și răsăritul meu
Agale un nebun târa o scară
Plângând și dojenind pe Dumnezeu
Că iarăși luna l-a uitat afară

Măicuța mea prin somn a tresarit
Iar eu din pântec am simțit dojana
Nebunului târănd spre răsărit
Agale si plângând spre lună, scara

Departe-n zări s-a stins durerea mumii
Și ochi pe ochi privind se-mpreunară
Sfioasă-și dezgolea măicuța sânii
Iar eu sorbeam iubirea-ntâia oară

Cărări, cărări se împletesc pe cale
Nebuni nebuni înalță scări la lună
Și leagăn legănând iubiri agale
Din răsărit învață să apună

Între apusul meu și răsărit
Neant și zbor, chemare ce-nfioară
Petrec lumina care-n asfințit,
Nebunilor le-a dăruit o scară.