Decor întunecat, nici urmă de soare
Un cer fumuriu, un sunet lent ce moare
Lungi priviri ce se sting în văzduhul tăcut
Doar un gând melancolic într-un suflet mut.

Tăcerea oprește timpul, și nu-l mai simt
Trecutul meu e amar, tot încerc să-l mint
Același ritm de când cred în întuneric
Din bine în rău, încet devin isteric.

Când norii se desprind și încep să zămbesc
Deja e apus, lumină n-am să găsesc
Din nou trist pășesc ca văntul, nu știu unde
Și stirg, strig iubirea dar ea nu-mi răspunde.

E întuneric, strălucirea lunii vii
Împarte raze peste chip, ce-s argintii
Și mă-ntristez incat nu ești lângă mine
Încep să scriu, să descriu, suflet în rime.