doar atât mai am să fac
să îmi dau cuvântul prin nisip
pe sub leagănul în care
universul se deschide ca un album de artă
și paginile sunt date în ritmul luminii
alb-negru-sepia-alb-negru-sepia
negativul ne surprinde cumva pe amândoi

nu te văd
ascuns printre mangrove
devii o fântână arteziană
mă stropești
îmi răcorești gleznele
leagănul meu nu este de oprit
nu este de plâns
nu este de moarte
lanțurile țin încă bine corpul
aproape dulce aproape amar
un sâmbure de cireșe
sub limba unui copil bătrân
așa cum este anuca

***

anuca se joacă
anuca vrea să alunece pe tobogan
amețește
universul ajunge dintr-o dată sub noi
o agăț cu gândul să nu cadă
o țin la timp
o prind în vata mea de zahăr

ea râde
își șterge degetele de nisip și râde
viața ei seamănă mult
cu înghețata din care se înfruptă
și nu știu dacă la sfârșit
îi va rămâne ceva
probabil gustul că a fost iubită
de la înălțime

***

acum anuca exact acum
când înghețata se termină
crește printre tei o mangrovă uriașă
între cerul din tine
și pământul din care ai urcat
ai venit fiindcă am destulă apă
pentru grădină
pentru toate florile de câmp
pentru toți oamenii uitați printre flori

și dacă te vei trezi într-o zi
prea departe
soarele va fi singurul leagăn
și eu îl voi prinde bine în lanțuri
și dragostea mea
și bărbatul care mă iubește
și oamenii care trec
de partea cealaltă a podului
și mâinile bărbatului care te adoarme
și toate lucrurile astea
din care crește viața
toate vor fi o terasă largă largă
pe care ne vom plimba serile
vor fi muntele tău sau marea mea
pentru totdeauna