spun moarte, mă uit la degetele picioarelor
o incertă întindere spre început
iraționalul întoarcerii peste aceleași greșeli

de rușine nu te poți curăța

tăcut, spre frânghiile care mă țin
trecerea umilinței în stepă

verdele, întinderea asta de ceață și ploaia
îmi dau siguranța că realitatea e strâmbă
și moartea la fel

întind plase întind plase peste tot
înțeleg nevoia de monștri

nu am răbdare să ucid tot ce e mai vechi
tot ce e mai vechi tot ce e mai întunecat în mine
sau ceea ce putrezește sângele în inimă
mizeriile astea înfipte în mușchi
în nedreptăți și cuvinte

bisturiul ruginit în carne
niște nervuri neîmblânzite

aduc sigurătatea pe masa de operație
iubirea nu-i anestezic
aici nu se moare de prea multe amintiri