stând în genunchi

privesc cu destulă atenție butoanele circulare

pe care se indică

cele 99 de etaje ale trupului

pe acoperiș se ajunge pe scări la subsol doar

când se aprinde becul roșu

cifrele sunt arabe

luminile celești

femeia incoloră

abia ieșită din palma mea

numără 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12,...

13 cavaleri, un templu și un pahar spart

nimeni plângând

nici măcar lapidând vreun geamăt

apăs cercurile unul câte unul

când ajung înaintea zidului

din ochi un crocodil își scoate capul

varsând câteva lacrimi

așază o coaronă imensă de flori

pe mormântul zilei de marți

martir al luciului

și al holocaustului de cioburi și de cai pur-sânge


la ultimul etaj un strigăt își trimite ecoul să mă ajute să urc scările...