Inima mea
Te cheamă într-un fulger globular,
Unde timpul e mort,
Unde timpul e dus
In zarea în care, printr-o manipulare genetică,
Cresc din pământ, direct în etenitate, statui de
marmură.

Inima mea
Te vrea
Într-o cireașă
Jinduită de ochi lacomi de păsări
Și in care timpul este
Fâlfâit de aripi.

Inima mea
Te strigă
De pe o stea
Prea îndepărtată
Și pe care timpul nu o poate atinge cu muguri.

Vezi! Nici nu te-am întrebat:
Vrei să locuiești la mine în absolut?