Pielea mea poartă de grijă
unui vânt nisipos care nu te cunoaște
și-n barba ei ca o legătură de pătrunjel noaptea
se scarpină nedumerită pentru ce-o să fie.

Împrejurul podului de piatră
primăvara se preocupă cu lipsa ta
cu mâinile-amândouă scutur cearșaful unde locuiam
calzi, frumos mirositori, ca-ntr-o covrigărie.

Azi scriu pe scoarța fagului de margine
numele rochiței recunoscută de vântul nisipos
căruia pielea mea îi poartă de grijă
și-l hrănește cu acoperișuri.


În parcul nostru municipal printre toți copacii verzi
e unul singur galben înecat ca stânjenelul lui van Gogh.

Azi ploaia va mulțumi sigur pe toată lumea.