Moto: “Apoi spulberam toate astea și mă gândeam numai la cuvinte, la cuvinte ca putere, bogăție și fericire. Îndată apăreau, ca niște duhuri gata să mă slujească, imagini peste imagini, care se țeseau ca niște fire, formând covoare multicolore. Astfel eram mai puternic și mai bogat decât îți poți închipui. [...] Erau figuri după care e construită lumea; le-am văzut cu ochii mei. Sunt puține, poate numai una. Trebuie să ți-o închipui ca pe-o cărămidă. Provine dintr-o s i n g u r ă formă, totuși poți construi cu ea case și orașe. Același lucru se petrece și cu timpul, care e o bucată de veșnicie care a căpătat formă. Veșnicia este scurtă, ea nu e altceva decât o respirație reținută. M-am aflat adesea în ea, când îmi erau paralizați plămânii; e ca și cum ai intra într-o capelă lăturalnică. Acolo e punctul unde drumul ia sfârșit. […] Până de curând am dus în Lyon o viață de mic burghez, lucrând ziua ca zidar, bându-mi seara litrul de vin și făcând menajul cu o fată de ispravă, care-mi ținea lucrurile în ordine. Acuma vreau să cobor din nou în sud, m-am obișnuit prea mult cu soarele.” (Ernst Jünger, „Jocuri africane”, din volumul „Albine de sticlă”)




Când ajunsei să încerc dacă-s tari feluritele iubiri tandre
ale tatălui mamei bunicilor fraților verilor mei
nu mă sinchisii să înțeleg
dojana existenței prin chinul vreunui dușman stat
mai uman sesizând schimbări la nivelul conștientizării
practic nelovit de nicio probă materială și instrucție grea

Când mă încumetai să parcurg sensul haotic
nimerind la țintarul târgului nimicnicia
mă simții dividend
repartizat altcuiva ce nu merită
și în zori mi-am retras acțiunea plecând
imediat din orașul Tulcea natal

Când m-am transferat prin Mangalia
doi ani neîncheiați în condiții de ocnaș prin cămin muncitoresc
n-am simțit primăvara decât la mutarea într-o garsonieră din Saturn
de parcă decența în trai mă preschimbase-n nabab
și m-a vizitat saturnalic cea pe care-o curtam
de-i dăruii primele ei orgasme pe 8-9-10 ale lunii lui Mart’
fiind tratat apoi ca un datornic la trupul ei alb

Veniși tu crizo boc-
ceao goalo interno
ori tu colapsulule
de troian creat artificial

Mustești murdar oranj
din capul Leviathanulului
până-n burțile peștilor săi secretați
congelându-ne pe toți după tulburarea
apelor și banilor a două decenii nu-n ultime case ci pe autostrăzi

Statul tău degeaba polițienesc
o să se dovedească incapabil
va intra în insolvență nu numai la plăți de salarii
ci și-n rostul pretins democrat (liberal social conservator din nou liberal…)

Numai să nu-mi pui vreun impozit pe ultima iubire
că atunci mă înalț deasupra Înălțării tale a 13 mai
aranjați mercenari saharieni prin fortul Bel-Abbès
rânjind la Legiunea ta Străină de Oran-jefuitori