poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-05-07 | | Înscris în bibliotecă de liviu ofileanu
Rabinul nu spune cât era de afurisită și plângăreață,
fragilă și vorace, dezordonată, fără glas și fără folos, la capătul frânghiei prea lungi. El n-a stat vreodată alături de ea ca o statuie în vreme ce vocile de radio o chemau de la Domnul. El nu spune cum dansa mambo cu mătura ei, clătinându-se, balansându-se, și cum suspina în amurguri, până ce noi ne întorceam de la școală ca să o hrănim. Ea nu l-a înspăimântat niciodată, nici nu s-a înclinat ca să-l sărute, înfrigurată și moale ca un burete, nu i-a strâns vreodată mâna, un os alb zăvorând ușile, lăsând jaluzelele. Ea nu i-a trimis niciodată gândaci în scrisori, el n-a văzut-o vreodată căzută pe scări, moartă și trează. Nu i-a privit niciodată murmurul și plânsul, el n-a văzut vreodată plasele de păianjen în care citea semnele că viața ei se terminase, cu mult înaine de plecarea soțului speriat, cu mult înainte ca ei să o arunce într-o cutie, înaintea copiilor răsuciți unul către celălalt, de când nu au învățat niciodată să se roage. de ar trebui să mă gândesc la ea, dacă aș putea petrece clipa ei pe pământ, voi spune că ea era una din micile sculpturi ale lui Dumnezeu, polizată de glazură, una pe care vântul a suflat-o de pe raft. ( trad. Liviu Ofileanu )
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate