Eu care am petrecut fericita,uimita
Visul dragostei pe masura cotropitoare
Amurguri de taine in deplina impacare
Si viata in sinemi clipa de clipa traita

Mostenesc indelungi rataciri,cautari
Graba anotimpului neasemuit de crud
Neinduplecarea naivelor daruri
Trezirea colinelor sub alunecarea zapezii...

Mai adun depărtări nu pe atât îndemnată
Pe cât de albe încă poruncile merilor...
Ispășesc vina,nu îndestul doveditoare
A timpului atotcuceritor,trecător...


-


Am adormit pe o insula
in asternutul poemului
matasos ca iarba peluzelor
în oglinda Tamisei
aburita de-un nor...

M-am lasat,odata facuta
destul de frumos
precum inserarea
aramiului nor...

mangaiata precum
albia nesfarsita
de-acel rau
trecator...


-

Va sa fie altfel...ciudata
in privire,in glas
in oase,in sange
in fiinta mea toata
elegia patra...d-apoi
fara ritm...arimata...

versul alb...
tu si eu,aritmati
alb-albastri
o banda din spectru
de-o clipa ingustati...

uneori reinviati
abisali
colorati
si spectrali...

(metafora patra,mai lata...)

poemul?
nu doar alb...ostenit!
intr-o stare bizara
a patra...oprit...

eu?
de varsta a treia
trecand...