Se scurge primăvara printre pleoape.
Îndoitura ierbii e arcada
Prin care-a defilat și-a plâns nomada
Bejenie de muguri din hârtoape.

De mult s-a-ntors în trupeși nori zăpada
Cu fulgul tandru rătăcind pe-aproape.
A prins trufia lanului să-ngroape
Tăceri pustii, însuflețind livada.

Uitând odihna s-au întors albine
În visul frunzei care n-a venit.
Rodește veghea tâmplelor în mine.

Un pas târziu în ploi s-a rătăcit.
Miresme crude de-ntomnări blajine
În cerul gurii-aprins au înflorit.