îmi făcusem un obicei să-mi petrec zilele negre
pe cîte un aeroport
trăgeam după mine un geamantan de un albastru marin
și o dungă portocalie
mirosea a pastrama pe care i-o dădusem fratelui
e bună mă e pastramă de-acasă
eu mă gîndeam cum dracu poate să încapă o casă
în felii de pastramă tăiate subțire
cît să-i ajungă pînă la viitoarea casă
lacrima lui ovidiu se spărsese pe autostradă
în urmă panourile electronice avertizau salage en cours

îmi petreceam nopțile albe la cozi uriașe
mîncam în silă cartofii prăjiți din caserola burger king
ca de obicei nu mă uitam în ochii altor călători
în orbitele lor aș fi căzut în genunchi ca în biserica salvării
m-aș fi rugat să fiu păsuit
doamne mai lasă-mă o zi sau două
să nu mor necunoscut
maă lasă-mă o zi sau două pînă învăț să desfac berea cu dinții
o zi sau două doamne
pînă ce angajații de la blue air mă vor găsi
pe lista pasagerilor

dumnezeu îmi striga jură-te

eu mă juram
mama primea o iconiță cînd venea preotul cu sfințitul
și un steag împăturit în triunghi

îmi făcusem un obicei să visez la o femeie roșcată
nu știu de ce dar credeam că roșul are legătură cu biblia
și cu fiul risipitor
îi regizam fiecare gest apoi mă prezentam
doctorul moreau încîntat de cunoștiință
zîmbea condescent își cerea scuze
apoi pleca la bibliotecă la ora șase
trebuia să țină o dizertație despre opera lui constantin rădulescu motru
eu o luam razna
îl căutam pe motru în cartea de telefon cu gîndul să-l sugrum în somn
cu o coardă de pian

în lipsa ei
trupul meu era un panou electronic ce afișa intermitent
frecvența unui post de radio pe autostradă
la intervale bine stabilite se mai putea citi bonne anne
ei îi stătea bine cu ochelari
îi plăcea coniacul
pernele tari
și dan coman

jură-te

mă jur doamne pe ce vrei tu
dar mai lasă-mi o zi sau două
acum nu-mi arde să mai joc alba neagra
și nici să fiu ales cînd te joci tu din oceanul pacific
a ieșit un pește mic pe coada lui nu scria nimic
eu sînt doar pierdut ca o monedă de 50 pence
la un telefon public din luton