Sonete scriu să uit nefast realul
Declam doar rostuirea din simțire
Dar mă împiedic des în rea gândire
Și nu îmi mai transcriu nici idealul,

Mă pierd în pietre sure de rostire
Și Cosânzeni se-acoperă cu voalul
Nu mai încalec Feți-Frumoșii calul
Cel fermecat. Alunec în pieire

Arid, precum o pasăre în smârcuri;
Divinul suflu trece. Nu-l mai văd.
Săgeata lirică tresaltă-n arcuri

Dar calda țintă nu o întrevăd,
Femeia-Poezie n-are sfârcuri
Să alăpteze. Un război prevăd...