Plânge Polonia, plânge
Cu lacrimi fierbinți amestecate cu sânge
Sânge ce curge, din ai săi fii, ce se vor strânge
În strâmte și triste morminte
Avându-l în frunte
Pe cel dintre ei, ce era cel dintâi
Alături de unul, ce mult timp a fost departe de ai
săi
Și pe Ea,
Prima Doamnă, a țării ce era
Ei împreună cu alții
Vrut-au să vadă, locul în care soldații
Căzut-au cândva, dintr-o ură nebună
Într-o noapte fără de lună,
Într-o pădure fără de lumină,
Iar ei, fără de vină.
La o lor țărână, au vrut să meargă, să se reculegă
Pios și demn, ca semn de respect, pentru patria lor
dragă
El, Ea și cu ei n-au mai ajuns
Destinul, drumului capăt i-a pus
Și i-a trimis, să-L vadă, pe Domnul de Sus
Și pe Îngerii Săi
La o săptămână după drama acelor miei
Și a Fiului, ce a murit și a înviat
Și cu lacrimi de Maică Preacurată a fost udat
Iar acum, Ea, pe fiii Poloniei, la a lor Ioan
Paul i-a îndrumat

Omul, ce-n viață un sceptru de aur a purtat
Și pentru lume și a sa țară, ca un dar de Sus
a fost dat


Pe EL, Maica l-a rugat, frații de mână să-și ia
Se le arate Grădina
Pe care Domnul o are
Și-n care,
Ei, toți vor intra
Fără blestemul pe ei picat,
Într-o zi, ce alături de altele
Pentru Polonia și ai săi fii sunt negre și de neuitat,
Când pământul le-a fost sfârtecat.
Dar, mereu de Sus, Lumina se-ntoarce
La cei buni ce vor numai pace
Pace ,iubire cu toți și cu toate
Fără revanșă, fără de moarte
De la o țară și ea din humă
Numită de ai săi fii, Patrie Mumă.
Lacrima mea ajungă lângă a voastră
Odată cu o aripă de la a noastră, Pasăre Măiastră
Ce vreau să se-nfrățescă
Cu aripile Îngerului vostru Păzitor
Și ele să vă acopere, să vă ocrotească
Pe voi, dragi polonezi, de-acum și-n viitor.

11-14 aprilie 2010
Galați