seara
în rândunelele negre nu-i doliu
ci zor numai zor
de-a înfrunta frica nopții
furia împlinirii
cazna de-a nu fi singuri
sunt argumentele noastre
când cu fiorii înmuguriți
întâmpinăm înflorirea
ora ce crește lângă trandafiri
simte de jur-împrejur răsăritul
însă un cal ce-și trântește stăpânul
sufletul
împiedicat să iubească
fericirea nu se sfârșește nicicând
pentru toți
ci doar pentru acei
cu încălțările împovărate


apoi când vine-osteneala de-amurg
când cade soarele rece sub masă
să te prefaci
liniștit
că ți-e somn
să te întinzi pe-o colină
precum o umbră cu rădăcini
nemaiputând să pășească

tu împăcarea aceasta n-o ai
nu-ți poți privi bucuros asfințitul
tu rândunica neagră o vezi
cu ea îți asemeni vârsta și dansul