Bunica mă căuta în cap și scînceam de plăcere
ca un iepure scăpat dintr-o primejdie de moarte.
Bunica prindea purecele și-l zdrobea între unghiile
degetelor mari ale mîinilor. „Poc”, făceau purecii,
cîte doi, cîte trei, cîte cinci.
Eu n-am reușit niciodată să zdrobesc purecele între unghii:
dacă prindeam unul, mă chinuiam să-l bag în gură
și-l zdrobeam între dinți. Gustul acela de copilărie
pe bune s-a tot rărit pînă nu l-am mai găsit nicăieri.

Și alte treburi sînt din din ce în ce mai rare:
de cîțiva ani, n-a mai căutat nimeni nici un purece
în capul meu și Dumnezeu a greșit
cînd a chemat-o pe bunica la el dar eu nu mă supăr.